vineri, 18 martie 2011

Granada. Nu doar Alhambra

Când spui Granada, automat spui şi Alhambra, sau cel puţin aşa este în cazul meu, pentru că aşa am învăţat la şcoală la istorie. Dar Granada nu înseamnă doar Alhambra. Fără a diminua cu nimic importanţa acesteia, trebuie să subliniez faptul că Granada are mult mai multe lucruri de arătat.
Dar când spui Granada, fără să vrei, te duci cu gândul şi la grenadă. Ce legătură au însă cele două cuvinte? Ei bine, au, pentru că atât numele oraşului, cât şi ce al proiectilului vin de la numele fructului unui arbore numit în latină Punica granatum. Fructul se numeşte în franceză grenade, în spaniolă granada şi în română rodie.
La Granada am ajuns în a treia excursie din sejurul din februarie de la Torremolinos. Excursia a fost făcută cu aceeaşi firmă locală din Torremolinos, VDT şi a costat 69 € de persoană (79 €, cu prânzul inclus).
Deşi este cea mai scumpă excursie de o zi dintre toate excursiile organizate de această firmă (până şi la Tanger, cu prânzul inclus excursia costa doar 70 €), ea este cea mai solicitată dintre toate. A fost singura excursie în care autocarul s-a umplut complet. De altfel, odată cu autocarul nostru, de la aceeaşi firmă au mai plecat cel puţin încă trei. Gândiţi-vă cum este în plin sezon turistic!
Am plecat din Torremolinos la ora 8:20 şi, după mai puţin de 150 km, am ajuns la Granada. Pe tot pacursul, ghidul Owen, poliglot şi el (vorbea în engleză, germană, franceză şi italiană), ca şi ceilalţi ghizi pe care i-am avut, ne-a povestit o mulţime de lucruri mărunte, dar interesante, despre locurile prin care treceam. Prima parte a traseului, cam 40 km, o cunoşteam deja de la cele două excursii anterioare, la Sevilla şi la Cordoba, este vorba de Autovía de Málaga, A-45, construită în 1992. Admirăm ordinea plantaţiilor de avocado şi migdalii în floare de pe pantele abrupte de la marginea drumului şi trecem din nou pe lângă Casabermeja, unde vedem din goana autocarului o parte din celebrul cimitir, datând din vremea Inchiziţiei, despre care ghidul ne spune că a fost declarat monument cu valoare istorică şi artistică pentru pietrele funerare care se află aici. Înainte cu vreo 10 km de Antequera ajungem în punctul cel mai înalt al autostrăzii, Las Pedrizas (850 m), după care părăsim A-45 şi intrăm pe Autovía A-92M, o "bretea" care face legătura cu  Autovía A-92, care vine de la Sevilla. Cerul este perfect senin şi de-o parte şi de alta a drumului plantaţiile de măslini alternează cu cele de floarea soarelui, cereale şi, din când în când, păduri de stejari. Chiar şi aceştia sunt de folos, pe lângă folosul general al unei păduri, pentru că ghindele sunt culese şi folosite ca hrană pentru taurii coridelor, dar şi pentru porci, celebrul jambon pata negra fiind obţinut după ce porcii au fos hrăniţi numai cu ghindă, cel puţin în ultimele şase luni de viaţă. Cel mai scump jambon este obţinut din porcul iberic, hrănit numai cu ghindă. În toate localurile, astfel de jamboane atârnă deasupra barului şi ele se recunosc după unghiile negre. În continuare, trecem prin regiuni agricole, unde se cultivă tot felul de legume, fructe şi cereale. Peisajul rustic este la un moment dat întrerupt de un câmp de centrale eoliene. Şi uite-aşa, ascultând poveştile lui Owen şi privind pe fereastra autocarului, nici nu ne dăm seama cum a trecut timpul şi iată-ne în apropiere de Granada, unde ieşim de pe A-92 şi intrăm pe o altă "bretea", Autovía A-92G, de pe care trecem pe Autovía de Sierra Nevada A-44,  care vine de la Jaen, trece pe lângă Granada şi coboară la Mediterana, spre Motril. Pe A-4 nu mergem prea mult, pentru că la un moment dat ieşim pe Calle de Eudoxia Piriz, pe care pătrundem în Granada. Trecem pe lângă Centro Cultural Caja Granada Memoria de Andalucía, un centru cultural polivalent
Centro Cultural Caja Granada Memoria de Andalucía
 şi, imediat apoi, pe lângă Parque de las Ciencias unde, din goana autocarului, abia avem timp să vedem cele două furnici uriaşe care "urcă" pe Torre de Observación, turnul din care, ne spune ghidul, se poate vedea o frumoasă panoramă a oraşului.
Parque de las Ciencias
Din păcate, Parcul Ştiinţelor nu este inclus în programul vizitei, ceea ce este de altfel firesc, întrucât, pentru a-l vizita, e nevoie de o zi întreagă. Dacă ajungeţi la Granada şi aveţi ceva mai mult timp, treceţi şi pe aici, mai ales dacă sunteţi cu copiii, sau pentru copiii din voi. Eu doar văzându-l din autocar şi vizitând site-ul, mi-am propus să trec pe aici când voi ajunge din nou la Granada.
Palacio de Congresos y Exposiciones
De la Parcul Ştiinţelor intrăm pe Avenida de Fernandos de los Rios şi continuăm pe Paseo del Violon, trecem pe sub (la propriu, pentru că strada trece pe sub construcţie) Palacio de Congresos y Exposiciones şi ne oprim la capătul acestei străzi, la Puente Blanco, peste râul Genil. Aici este un loc destinat autocarelor cu turişti, unde acestea pot staţiona pentru scurt timp pentru a debarca, sau îmbarca turiştii, aşa cum am văzut că se pocedează şi în vizitele la Sevilla şi Cordoba.
Coborâm din autocar în soarele blând al dimineţii, sub un cer incredibil de senin, al cărui albastru contrastează puternic cu albul zăpezilor de pe Sierra Nevada, masivul muntos la poalele căruia, la o altitudine de peste 700 m, se află Granada.
Chiar dacă nu se compară cu omonimul său american, masivul înzăpezit spaniol deţine totuşi cîteva recorduri: cel mai înalt (aproape 3500 m) masiv muntos spaniol, cea mai sudică staţiune de schi din Europa, dar şi staţiunea aflată la cea mai mare altitudine (peste 3000 m) din Europa.
Ştiţi care este staţiunea de schi aflată la cea mai mare altitudine din Europa? ne întreabă ghidul Owen. Vă gândiţi la vreo staţiune din Elveţia? Poate Austria, sau Franţa? Ei bine, nu! Staţiunea de schi aflată la cea mai mare altitudine este aici, în Sierra Nevada! şi în vorbele sale se simte mândria.
La sosirea acasă am vrut să verific afirmaţia ghidului şi am căutat pe internet. Site-ul answers.com, ca şi altele, dă ca răspuns staţiunea Val Thorens, din Savoia franceză, aflată la o altitudine de 2300 m. Surpriza însă a venit tot de pe acest site, care oferă şi o listă a resorturilor de schi europene. La Sierra Nevada Ski Station, se scrie că altitudinea minimă este 2100 m şi cea maximă 3300 m, cu o lungime totală a pistei de 100,5 km! Mai exact, la baza pistei se află satul şi staţiunea Pradollano, cu altitudinea între 2100 şi 2400 m, iar la mijlocul pistei se află staţia Borreguiles, la 2675 m. În ce priveşte Val Thorens, deşi bibliografia citată o dă ca staţiunea de schi la cea mai mare altitudine, datele acesteia sunt: altitudine minimă: 1850 m, altitudine maximă: 3220 m. Deci, Owen a avut dreptate. Dacă vă place să schiaţi şi vreţi s-o faceţi plecând de cât mai de sus, atunci mergeţi în Sierra Nevada. Coborâre plăcută!
Dar să revenim la altitudini mai mici, că s-ar putea să ameţim.
Cum spuneam, autocarul ne-a debarcat lângă Puente Blanco, ce traversează râul Genil, râu pe care l-am traversat şi noi, dar nu pe acest pod, care este unul destinat traficului auto, ci pe cel de alături, pietonal, Puente Romano, numit aşa impropriu, pentru că el datează din perioada maură. Oricum însă, este cel mai vechi pod din Granada.
Río Genil, văzut de pe Puente Romano
La ieşirea de pe pod, intrăm într-un frumos părculeţ de pe malul râului Genil, Paseo del Salón, unde se află Biblioteca Municipală şi o frumoasă fântână arteziană, Fuente de las Granadas.
Paseo del Salón
Biblioteca Municipal
Fuente de las Granadas
De aici, începe Carrera del Genil, o stradă lungă de vreo 500 m, între ale cărei benzi de trafic auto se găseşte o bandă pietonală largă, cu două rânduri de arbori.
Carrera del Genil (de la Virgen)
Strada este foarte frumoasă şi aici se găsesc şi câteva puncte de interes. Îndreptându-ne spre centru, pe partea stângă, după hotelul Dauro, se găseşte Basilica de la Virgen de las Angustias, iar apoi El Corte Inglés, un hipermarket al unuia dintre cele mai importante lanţuri din Spania şi singurul cu capital majoritar spaniol (chiar dacă se numeşte Curtea engleză). Hipermarketul este imens, se întinde de-a lungul străzii pe 100 m, are şi un cinematograf şi Owen exact aici ne-a adus, pentru o pauză de 15 minute. Ne oferă două variante: fie intrăm în hipermarket, fie vizităm biserica de alături, cea mai decorată biserică din Granada. Noi am ales această a doua variantă şi nu am regretat. Când am intrat în biserica ce poartă numele patroanei oraşului, slujba era pe terminate, aşa că, după câteva minute, am putut să ne mişcăm liber şi să facem fotografii. Şi i-am dat dreptate ghidului, decoraţiile interioare ale bisericii sunt impresionante.
Basilica de la Virgen de las Angustias
Basilica de la Virgen de las Angustias. Altarul
Basilica de la Virgen de las Angustias. Vedere interioară spre orgă
Peste un sfert de oră refacem grupul şi pornim în turul pietonal prin centrul Granadei. La capătul străzii, de o parte şi de alta sunt două frumoase clădiri. Cea de pe partea dreaptă, spre est, este Palacio de Bilbataubin, sediul Camerei Deputaţilor şi al Consilului Consultativ al provinciei Andalusia.
Palacio de Bilbataubin
În spatele ei se văd culmile înzăpezite de pe Sierra Nevada, în timp ce aici, jos, oraşul este scăldat în lumina caldă a soarelui ce domină cerul complet senin.
Sierra Nevada văzută pe lângă Palacio de Bilbataubin
Puţin mai departe de Palatul Bilbataubin, o altă frumoasă fântână arteziană îşi trimite jeturile de apă spre cer: Fuente de las Batallas (Fântâna bătăliilor), situată în piaţa triunghiulară ce a împrumutat numele chiar de la fântână.
Fuente de las Batallas
Trecem apoi pe lângă Teatro Municipal Isabel la Católica şi ajungem la Puerta Real, locul unde se întâlnesc mai multe artere de circulaţie importante din Granada. În jur se află câteva clădiri cu arhitectură frumoasă, dintre care se evidenţiază hotelul Victoria.
Puerta Real şi hotel Victoria
De aici, continuăm spre nord-est, pe Calle Reyes Católicos şi, după 100 m, ajungem în Plaza del Carmen, pe dreapta, unde se află Ayuntamiento, Primăria, al cărei frumos sediu este într-o clădire construită în stil maur, cu o frumoasă curte interioară, având în mijloc o fântână.
Plaza del Carmen şi Primăria
Curtea interioară a Primăriei
Pe clădire, chiar deasupra balconului şi ceasului, se află o statuie, inspirată dintr-o pictură, ea fiind instalată pe clădirea Primăriei în timpul fostei administraţii (socialiste). Primarul actual (de dreapta) a propus ca statuia să fie dată jos şi să fie instalată într-o piaţă din oraş. Propunerea a stârnit dezbateri aprinse printre locuitorii Granadei. Statuia ecvestră reprezintă un călăreţ legat la ochi, ţinând în mână o sferă aurită, iar calul, la rândul său, se sprijină cu trei picioare (al patrulea fiind suspendat în aer) pe câte o sferă.  Ghidul ne spune că statuia este numită, neoficial, statuia cu şapte bile: trei sfere aurite şi câte două, personale, ale calului şi călăreţului. Acum, nu ştiu dacă greşeala la numărare îi aparţine ghidului nostru, sau celui care a inventat povestea, pentru că, aşa cum spuneam, sunt patru sfere aurite şi nu doar trei (e drept, una dintre ele este mai puţin vizibilă de la nivelul pieţei), dar, oricum, statuia are opt bile.
Statuia ecvestră cu opt bile, de pe clădirea Primăriei
Dăm o scurtă raită şi prin curtea interioară a Primăriei, fapt ce-mi aduce aminte oarecum de vechea Primărie din Nürnberg, după care, pe Calle de Maria Pineda, ne îndreptăm spre Corral del Carbon.
Calle de Maria Pineda
Apropo de Maria Pineda, aceasta a fost un fel de Ana Ipătescu a Andaluziei, doar că, spre deosebire de echivalentul român, pentru că a refuzat să-şi trădeze prietenii, ea a fost executată în 1831, prin spânzurare cu un dispozitiv special, numit garrote, un dispozitiv folosit pentru execuţii în lumea hispanică. Iată că nu numai francezii se pot lăuda cu invenţii ucigătoare, spaniolii folosind această metodă pentru execuţii până în anii '70, iar Andorra până în 1990! Poetul şi dramaturgul Federico García Lorca, fiu al Granadei, s-a inspirat din povestea tinerei revoluţionare şi a scris o piesă de teatru, intitulată chiar aşa: Mariana Pineda. Interesant este că, la rândul său, a fost executat, în timpul războiului civil, de miliţiile naţionalisto-franchiste.
Cum spuneam, pe Calle de Maria Pineda, de la Primărie, facem câtva zeci de metri şi ajungem la Corral del Carbon, vechea Piaţă de mangal, singura de acest fel conservată în întregime din Peninsula Iberică, în prezent sediul a mai multor organisme culturale andaluze.
Intrarea la Corral del Carbon
Corral del Carbon. Interior
În timp ce Owen, ghidul nostru ne vorbeşte despre Corral del Carbon, un cerşetor se strecoară printre membrii grupului şi-şi spune povestea nenorocirii sale. Nimeni nu-l bagă în seamă, poate şi pentru că nimeni din grup nu prea vorbeşte spaniola. Văzând că nu are succes, se îndepărtează proferând în gura mare înjurături în spaniolă, condimentate cu unele neaoşe, româneşti.
De la Corral de Carbon, traversăm Calle Reyes Católicos şi intrăm în Mercado de la Alcaiceria. Aici a fost în perioada maură piaţa de mătase, în prezent piaţa produselor de artizanat, care păstrează şi azi caracteristicile sukurilor arabe.
Intrarea în Mercado de la Alcaiceria
Mercado de la Alcaiceria
Pe străduţe înguste cât să trecă un om, maxim doi, ajungem în Plaza de las Pasiegas şi ne trezim dintr-odată lângă impunătoarea Catedral de Granada, pe care nici nu o putem cuprinde în întregime cu privirea, pentru că spaţiul cam îngust nu ne permite.
Catedrala, cu turnul neterminat
În stânga, cum intrăm în piaţă dinspre Alcaiceria, se află o clădire mai mică, Curia Eclesiástica, o clădire veche, cu o arhitectură frumoasă şi care adăposteşte, printre altele şi o colecţie de pictură şi de cărţi vechi.
Curia Eclesiástica, din Plaza de las Pasiegas
Curia Eclesiástica. Detaliu
La capătul nord-vestic, piaţa se lărgeşte, astfel că putem admira mai bine frumuseşea catedralei, unul dintre cele mai impresionante monumente ale Spaniei renascentiste, a cărei construcţie s-a întins între secolele al XV-lea şi al XVIII-lea şi îmbină mai multe stiluri.
Catedral de Granada
În timp ce nivelul de bază este în stil gotic, partea superioară este construită în stil renascentist, iar ornamentele sunt executate în stil baroc şi neoclasic. Faţada principală este cea sud-vestică, dinspre Plaza de las Pasiegas, unde se află şi intrarea regală. Pe această latură se găseşte şi turnul-clopotniţă, rămas neterminat, cel de-al doilea proiectat nemaifiind construit niciodată.
Catedral de Granada
După ce Owen ne-a făcut o prezentare a exteriorului catedralei, ne-a dat timp liber, două ore, timp pe care fiecare a putut să-l folosească aşa cum a crezut de cuviinţă. Noi am ales să vizităm catedrala, aşa că am făcut un drum până pe partea opusă, pe latura estică, unde este intrarea pentru vizitatori, ne-am cumpărat bilete (3,50 € de persoană) şi am intrat în catedrală.
Catedral de Granada
Aceasta are cinci nave, delimitate prin şiruri de coloane, juxtapuse peste o rotondă în care se găseşte capela cu altarul principal. În afara acestuia, pe întregul perimetru, cu excepţia laturii corespunzătoare faţadei principale, se găsesc nu mai puţin de 18 alte capele.
Catedral de Granada. Interior
Catedrala. Altarul şi cele două orgi
Culoarea dominantă a interiorului catedralei este albul, ceea ce îi conferă un plus de luminozitate. După turul complet al acesteia, în care am admirat toate aceste capele, care se întrec în frumuseţe, culmea constituind-o capela centrală, am ajuns la locul pe unde intrasem. Vizita nu s-a încheiat însă, pentru că aici este şi intrarea în sacristie, care, ca în multe alte biserici, adăposteşte un muzeu în care sunt expuse obiecte de cult şi picturi cu teme religioase.
În muzeul catedralei
Oarecum presaţi de timp (pentru că programul de vizită are "pauză de masă"), după vizitarea muzeului, ne-am grăbit spre Capilla Real, aflată pe latura sudică a catedralei.
Şi pentru că am amintit de program, la catedrală acesta este următorul:
Martie - August:
Luni - Sâmbătă: 10:45-13:30; 16:00-20:00
Duminica şi alte sărbători: 16:00-20:00
Septembrie - Februarie:
Luni - Sâmbătă: 10:45-13:30; 16:00-19:00
Duminica şi alte sărbători: 16:00-19:00
Pentru Capilla Real, programul este asemănător:
Martie - August:
Luni - Sâmbătă: 10:15-13:30, 16:00-19:30 h
Duminica şi alte sărbători: 11:00-13:30, 15:30-19:30 h
Septembrie - Februarie:
Luni - Sâmbătă: 10:15-13:30 y 16:00-19:30
Duminica şi alte sărbători: 11:00-13:30 y 15:30-19:30
Capilla Real (Capela Regală) este mai mult decât o simplă capelă, este de fapt o biserică, ea fiind lipită de catedrală, pe latura sudică a acesteia.
Capilla Real
Intrarea este separată, iar pentru vizitare se plăteşte acelaşi preţ: 3,50 € de persoană. Spre deosebire de catedrală, unde fotografiatul este interzis doar în muzeu, aici, fotografiatul este interzis peste tot. Ce e drept, nimeni nu stă să te urmărească şi nici nu sunt montate camere de supraveghere.
Capilla Real a fost construită ca un mausoleu pentru înmormântarea regilor catolici, Isabel de Castilla şi Fernando de Aragon şi a urmaşilor lor la tronul Spaniei. Tot aici sunt înmormântaţi regina Juana I de Castilla (Juana la Loca - Ioana Nebuna) şi soţul ei, Felipe de Habsburgo (Felipe el Hermoso - Flip cel Frumos).
Construcţia a început în 1505 şi s-a finalizat în 1517. Importanţa sa a scăzut atunci când Felipe II a decis ca locul de înmormântare al dinastiei sale să fie mutat în El Escorial.
Aşa cum spuneam, Capilla Real este în realitate o biserică, în altarul căreia se află mormintele regilor. Monumentele funerare au fost executate din marmură de Carrara, de către un sculptor italian.
Monumentele funerare ale regilor catolici
Sarcofagele regilor catolici
În sacristie este amenajat un muzeu, unde se pot admira lucrări flamande şi spaniole, precum şi orfevrărie: crucea altarului, sceptrul şi coroana reginei Isabel şi sabia regelui Fernando.
Muzeul din Capilla Real. În prim-plan, coroana reginei Isabel
Cum spuneam la început, Granada este cunoscută mai ales pentru Alhambra. Ei bine, Catedral de Granada şi Capilla Real nu sunt cu nimic mai prejos şi dacă ajungeţi în Granada nu rataţi aceste obiective, ar fi o pierdere reală. Şi nu rataţi, în apropiere, sediul istoric al uneia dintre cele mai vechi universităţi europene, Universidad Granada, care în prezent are aproximatv 80.000 de studenţi.
De la Capilla Real, am revenit în Plaza de las Pasiegas, am mai admirat încă o dată faţada principală a catedralei, după care ne-am îndreptat spre locul de adunare. Din Plaza de las Pasiegas, printr-un pasaj scurt, am pătruns în Plaza de Bib-Rambla, o veche piaţă, datând încă din perioada maură. Numele pieţei înseamnă Poarta Râului, pentru că în acea perioadă piaţa se afla pe malul nisipos al râului Darro, la a cărui confluenţă cu râul Genil s-a dezvoltat oraşul Granada.
Plaza de Bib-Rambla
Cândva, în această piaţă aveau loc coride, dar şi ceremonii de autodafe.
Mai târziu, piaţa a fost folosită ca piaţă de legume, iar în 1837 ea a fost transformată în piaţă publică şi aici a fost construită o fântână, Fuente de los Gigantones (Fântâna Giganţilor), numită şi Fuente de Neptuno.
Fuente de los Gigantones
Ne-am întors la parcarea de la Puente Blanco, unde autocarul revenise la ora fixată şi de acolo am plecat să vizităm Alhambra ...
Dar despre asta, data viitoare ...

vineri, 11 martie 2011

Cordoba. Stil maur în ritm de flamenco

Cea de-a doua excursie făcută în sejurul travel senior, din luna februarie a acestui an, de la Torremolinos, a fost la Cordoba.
Excursia, organizată de aceeaşi agenţie locală, VDT, a costat 52 €/persoană. Pentru cine dorea, exista şi posibilitatea să rezerve excursia cu prânzul inclus la preţul total de 65 €, dar noi, având prânzul la pachet, dat de la hotel, nu am utilizat acest serviciu. Cei care l-au utilizat s-au declarat mulţumiţi.
La 7:40, autocarul ne-a luat din faţa hotelului şi am pornit spre Malaga, culegând pe drum şi alţi excursionişti. Înainte de a intra în Malaga, ne-am înscris pe Autovía de Málaga A45, care, pe o distanţă de 160 km, ne poartă spre Cordoba. Drumul este frumos, trecând mai întâi printr-o zonă muntoasă, în văile căreia ceaţa dimineţii răcoroase era încă destul de deasă.
Un viaduct scufundat în ceaţă, pe autovia A45
După Antequera, în apropierea căreia am făcut o pauză la popasul La Yedra, am continuat tot spre nord, printr-un ţinut mai plat, până la câţiva km de Cordoba, unde A45 se termină, unindu-se cu Autovía del Sur A4, care vine de la Sevilla şi duce la Madrid. 
Popasul La Yedra, de pe autovia A45,
în apropiere de Antequera
Pe A4 am mers doar câţiva km şi a părăsit-o în zona sudică a oraşului Cordoba, intrând pe Avenida de Cadiz, care se îndreaptă spre centrul oraşului, paralel cu râul Guadalquivir. Din mersul autocarului, admirăm două frumoase poduri, Puente de Abbas Ibn Firnas, dat în folosinţă în 2010 şi Puente de Andalucía, dat în folosinţă în 2004 şi construit in situ, fără nicio parte componentă prefabricată.
Puente de Abbas Ibn Firnas, de la Cordoba
Puente de Andalucía, de la Cordoba
 Ceva mai departe, în dreptul unui alt pod, Puente de San Rafael, trecem prin Plaza de Andalucía, unde frumoasa fântână arteziană (cea mai mare din Cordoba) a început să funcţioneze exact după ce am trecut noi de ea .
Plaza de Andalucía, cu cea mai mare
fântână arteziană din Cordoba
Plaza de Andalucía, văzută de pe Avenida de Cadiz
 În sfârşit, după ce trecem şi prin Plaza Santa Teresa, autocarul ne debarcă chiar pe malul râului Guadalquivir, lângă Torre de la Calahorra
Plaza Santa Teresa, de pe Avenida de Cadiz.
În dreapta, Iglesia de San José y Espíritu Santo
După cum ne explică ghidul Karim, în engleză, franceză, italiană şi germană, aici este singurul loc unde pot opri autocarele cu turişti să-i debarce pentru vizitarea oraşului, dar nici aici ele nu pot staţiona, pentru aceasta având rezervat un loc special, la periferie. Iată cum alţii ştiu să-şi protejeze mediul în care trăiesc şi nu am auzit plângeri din cauza acestor restricţii.
Tot aici ne vom întoarce la sfârşitul vizitei, pentru a ne îmbarca în autocar pentru revenirea la locul de plecare.
Torre de la Calahorra şi Puente Romano

Grupaţi în jurul ghidului, ne îndreptăm spre centrul vechi al oraşului. Ca la toate celelalte excursii organizate la care am participat, toţi membrii grupului au primit etichete autocolante cu sigla firmei de turism, pentru a ne identifica între noi şi a fi identificaţi de către ghid. Acelaşi lucru am văzut că fac şi celelalte firme de turism.
Trecem pe lângă Torre de la Calahorra, care înseamnă castelul (qalat) liber (hurra), construit chiar la intrarea pe Puente Romano (Podul Roman), în secolul al XIV-lea, în scop de apărare şi folosit apoi ca închisoare, sediul gărzii civile şi în prezent sediu al unui muzeu, Museo Vivo de al-Andalus. De aici intrăm pe Podul Roman, numit aşa pentru că el a fost construit de romani, în secolul I d.C. Timp de două milenii, el a fost singurul pod din zonă peste Guadalquivir, până când, pe la jumătatea secolului al XX-lea, în apropiere, în aval, a fost construit al doilea pod, Puente de San Rafael.
La mijlocul Podului Roman se găseşte o statuie, San Rafael del Puente Romano, datând de la mijlocul secolului al XVIII-lea, iar la capătul celălalt, Puerta del Puente, o poartă în stilul unui arc de triumf roman, aflată în plin proces de restaurare.
Monumentul San Rafael del Puente Romano
Puerta del Puente, la capătul nordic al Podului Roman
Trecem prin poartă şi pătrundem în oraşul vechi, într-o piațetă dominată de o coloană, ce poartă în vârf o statuie. Este Triunfo de San Rafael, datând de la sfârşitul secolului al XVIII-lea.
Coloana Triunfo de San Rafael şi, în spate,
o clădire a Episcopatului Cordobei

În Cordoba sunt mai multe statui ale lui San Rafael, motiv pentru care, în mod eronat, unii consideră că acesta este patronul oraşului. În realitate, patronii oraşului sunt sfinţii martiri Acisclo şi Victoria, persecutaţi şi martirizaţi pentru credinţa lor în epoca romană şi ale căror statui se află la baza coloanei. Devotamentul locuitorilor Cordobei faţă de Sfântul Rafael datează dintr-o perioadă mai recentă, din secolul al XVII-lea, când oraşul a fost devastat de ciumă. Conform tradiţiei, San Rafael i-a apărut în vis unui preot, anunţându-l că va salva oraşul de epidemie. De atunci, San Rafael este considerat apărătorul oraşului.
Latura de vest a piaţetei în care se află coloana este delimitată de Palatul Episcopal şi, de aici, porneşte spre nord o stradă pavată cu pietre, aşa cum sunt toate străzile oraşului vechi, Calle de Torrijos, de-a lungul căreia, pe partea dreaptă se întinde, lungă de aproximativ 200 m, Mezquita Catedral, obiectivul turistic principal din Cordoba.
Calle de Torrijos. Palatul Episcopal în stânga
şi Mezquita în dreapta

Pe partea stângă, după Palatul Episcopal, se află Palacio de Congresos y Exposiciones, o clădire veche, în stil mudejar, unde se găseşte şi Oficina de Turismo, principalul birou de informaţii turistice din Cordoba. Dacă ajungeţi aici, nu ezitaţi să intraţi, au foarte multe materiale informative şi personalul vorbeşte în principalele limbi de circulaţie internaţională.
Calle de Torrijos. Vedere spre sud
Grupul nostru s-a oprit puţin mai departe, la clădirea următoare, unde se află un restaurant, Bandolero şi un magazin de antichităţi şi suveniruri, foarte mare şi arătos în interior. Am avut la dispoziţie un sfert de oră, după care am fost împărţiţi, împreună cu alte grupuri, în funcţie de limba vorbită şi am fost preluaţi de ghizi locali, pentru a vizita Mezquita. Al nostru, de limbă franceză, era răcit-cobză, fapt ce nu l-a împiedicat să ne facă o prezentare foarte interesantă.
Am intrat pe Puerta de Deanes (Poarta decanilor), de pe latura de vest, în Patio de los Naranjos (Grădina de portocali), pe a cărei latură nordică se înalţă Torre de Alminar, turnul-clopotniţă, fost minaret (din păcate era închis pentru reparaţii şi nu am putut urca).
O parte din Patio de los Naranjos,
văzut din Puerta de Deanes
Torre de Alminar, turnul-clopotniţă
de la Mezquita Catedral

Mezquita Catedral (Catedrala-moschee) este înscrisă, împreună cu întreg oraşul vechi, pe lista UNESCO a patrimoniului universal din 1984, ca unul din cele mai importante monumente din Spania şi din Europa. La începutul mileniului I, în perioada vizigotă, aici se găsea catedrala Sf. Vincent. Când maurii (arabii) au cucerit regiunea (secolul al VII-lea), ea a fost transformată în moschee. Au urmat diferite modificări şi completări, ele au continuat şi după recucerirea spaniolă a teritoriilor (secolul al XIII-lea), moscheea a redevenit catedrală catolică şi ea a fost în continuare modificată şi completată, până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când a fost adusă la forma în care există şi în prezent.
Printre cele 1013 coloane ale Catedralei moschee
Spre deosebire de multe alte catedrale ale lumii vest-europene, Mezquita Catedral nu se poate mândri cu o înălţime ameţitoare, în schimb suprafaţa construcţiei este imensă (24.000 mp), putând adăposti 32.000 de persoane. Catedrala are o formă dreptunghiulară, cu laturile mari orientate aproximativ pe direcţia nord-sud. Ea este împărţită în zone dreptunghiulare mai mici, reprezentând locaţia iniţială (moscheea originală a lui Abd al-Rahman I, din 786) şi adăugirile ulterioare (a lui Abd al-Rahman al II-lea, în 833 şi 848, a lui al-Hakam al II-lea, în 961, a lui Almanzor, în 976, precum şi cele mai puţin ample, după Reconquista, în secolele al XVI - XVIII-lea). Nu am să insist asupra acestor aspecte, cei interesaţi putând să se informeze amplu, de exemplu aici, sau aici.
Mihrab, altarul musulman,
din partea construită de Al Hakam al II-lea
Dar nu pot să nu-mi amintesc starea de perplexitate ce m-a copleşit, când m-am trezit în acel spaţiu imens, cu acoperişul sprijinit pe mai mult de 1000 de coloane din jasp, onix, marmură şi granit, ale cărui luminatoare filtrează o lumină difuză, ce creează o atmosferă desprinsă parcă din O mie şi una de nopţi. Nicio altă biserică, sau moschee nu mi-a stârnit sentimente de acest fel. De obicei, în astfel de locuri, oricât de "păcătos" ai fi, măcar un firav sentiment de pioşenie tot ţi se-nfiripă în suflet. Aici, în Mezquita, sentimentul este altul, pe care nu-l pot defini exact, ceva nici sacru, nici profan, un amestec de uimire, surpriză, dar şi linişte sufletească. Doar Capilla Mayor (Capela principală) mi-a reamintit că mă aflam într-o catedrală catolică.
Sacristia, cu obiecte de cult foarte valoroase
Strana corului, una din cele mai frumoase din Spania
Altarul din Capela principală
Imagine din zona extinderii făcute de Almanzor

Uluiţi, am ieşit în aceeaşi Grădină a portocalilor, dar de data aceasta pe latura estică, de unde am părăsit incinta catedralei şi am intrat pe Calle Magistral González Francés
Torre de Alminar,
de pe latura de nord a Catedralei moschee
De aici, pe Calle del Cardenal Herrero şi apoi pe Calle Comedias, nişte străduţe înguste din ce mai înguste, ajungem pe Calleja de las Flores. Garoafe, trandafiri, iasomie, muşcate, toată flora din Andaluzia în ghivecele de pe ziduri, se întrec să ne încânte privirea prin culori vii, deşi suntem în plină iarnă. La capătul străduţei, ajungem într-o piaţetă minusculă şi când ne întoarcem pentru a privi în direcţia din care am venit, vedem "înghesuit" între zidurile străduţei, înălţându-se spre cerul albastru, Torre de Alminar, o imagine emblematică a Cordobei, pe care o puteţi vedea într-o poză ataşată, dar şi în numeroase alte fotografii, pe internet.
Torre de Alminar, văzut din piaţeta
unde se termină Calleja de las Flores
Revenim în Calle Comedias, la capătul de nord al acesteia trecem prin Plaza de la Agrupación de Cofradías (Piaţa Asociaţiei Breslelor), de unde, pe Calle del Buen Pastor şi apoi pe Calle del Romero, intrăm în Juderia, vechiul cartier locuit, în secolele X-XV de evrei. 
Plaza de la Agrupación de Cofradías
(Piaţa Asociaţiei Breslelor)
Pe străduţele înguste ale vechiului cartier Juderia
 Ajungem în Plaza del Hospital del Cardenal, unde se află Convento de San Pedro de Alcántara, o mănăstire franciscană a cărei biserică datează de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi alături Facultad de Filosofía y Letras, o clădire care a adăpostit până prin anii '70 spitalul care a dat numele pieţii.
Facultatea de Filosofie şi litere,
din Plaza del Hospital del Cardenal
Convento de San Pedro de Alcántara,
din Plaza del Hospital del Cardenal

Ne continuăm drumul pe străduţe înguste, spre nordul cartierului, unde ajungem la Puerta de Almodovar, poarta vestică a vechiului oraş. Ea face parte din Muralla de la Calle Cairuán, latura de vest a vechiului zid roman, folosit apoi ca zid de apărare şi în perioada califatului şi apoi în cea creştină. Din întregul zid, s-a păstrat o parte, lungă de 360 m, cu 7 turnuri şi poarta Almodovar.
Puerta de Almodovar, poarta vestică a vechiului oraş
De partea cealaltă a porţii pe dreapta, se află un monument dedicat lui Seneca, filozoful roman, născut la Cordoba. Din păcate, la data vizitei noastre, statuia era acoperită complet cu schele, în zonă având loc nişte lucrări de restaurare.
Tot de această parte a porţii, se află şi Spitalul Crucii Roşii
Spitalul Crucii Roşii, de la Puerta de Almodovar
Revenim în Juderia, coborând acum spre sud, pe Calle Maimónides, presărată din loc în loc cu bodegi (în spaniolă, bodega = pivniţă de vin). Pe la mijlocul ei, ajungem la Sinagoga, vechiul templu ebraic, datând de la începutul secolului al XIV-lea. Nu este o sinagogă spectaculoasă, fiind compusă doar dintr-un mic patio, din care se intră în sala de rugăciuni, de formă pătrată, cu latura de aproximativ 7 m. Pe latura de est a acesteia este spaţiul rezervat pentru Tora, adăpostind acum o menora.
Pereţii sunt decoraţi cu motive maure în ipsos, care s-au distrus pe porţiunea inferioară, până la aproximativ doi metri înălţime.
Interioul Sinagogii, cu decoraţii din ipsos,
pe peretele sudic, cu loja rezervată femeilor
După expulzarea evreilor din oraş în 1492, edificiul a fost folosit în diferite scopuri, până când a fost declarat monument naţional, în 1885. Ultima restaurare a avut loc cu ocazia aniversării, în 1985, a 850 de ani de la naşterea lui Maimónides.
La vreo 20 m mai departe, în Plaza de Tiberiades, se află statuia lui Maimónides, teologul, medicul şi filozoful evreu născut la Cordoba. Statuia din bronz, inaugurată în 1964, a prins luciu, de-atâtea frecat de către turiştii care, conform tradiţiei, fac acest lucru pentru a reveni în aceste locuri.
Statuia lui Maimónides, din Plaza de Tiberiades
Ne continuăm drumul pe Calle Maimónides, până la capătul acesteia, în Plaza Maimonides. Aici se află Museo Municipal Taurino, care din păcate, este închis, pentru renovare. De aici, pe alte străduţe înguste, revenim la locul de plecare, în faţa restaurantului Bandolero. Ne luăm rămas bun de la simpaticul ghid şi refacem grupul iniţial, nu pentru mult timp, pentru că ni se dă liber două ore. Cei care aveau şi prânzul inclus în preţul excursiei, au plecat spre restaurant, ceilalţi, care-ncotro. Noi l-am întrebat pe ghid ce ne recomandă să mai vizităm şi răspunsul lui a fost prompt: Alcázar de los Reyes Cristianos.
Castelul se află foarte aproape de Mezquita. Din colţul de sud-vest al acesteia, de la coloana Triunfo de San Rafael, porneşte o stradă, Calle del Seminario, lungă de vreo 100 m, având pe stânga Obispado de Córdoba (Episcopatul Cordobei) şi pe dreapta Biblioteca Pública Provincial de Córdoba.
Calle del Seminario. Vedere spre vest
La capătul vestic al străzii se găseşte un parc, pe latura sudică a căruia se află castelul. 
Parcul din faţa Alcázar de los Reyes Cristianos
Acesta este de fapt o construcţie militară, comandată de regele Castiliei, Alfonso al XI-lea, în prima jumătate a secolului al XIV-lea, plasată pe locul vechiului sediu al guvernatorului roman al provinciei, devenit ulterior un palat musulman. A fost reşedinţa regilor creştini Fernando II de Aragon şi Isabel I de Castilia. Titulatura de regi creştini (transmisă până la actualul rege al Spaniei,  Juan Carlos I) a fost conferită acestora printr-o bulă papală, ca recunoaştere a meritelor lor ca apărători ai catolicismului (finalizarea recuceririi regatului Granadei în 1492, prima călătorie a lui Columb în America). De altfel, semnarea capitulării regatului Granada, precum şi solicitarea de fonduri pentru călătoria sa maritimă, de către Cristofor Columb, s-au petrecut în Alcázar de los Reyes Cristianos.
Latura de nord a castelului şi o parte din parcul din faţa sa
După finalizarea campaniei împotriva maurilor din Spania, Fernando a cedat castelul Bisericii Catolice, care a făcut din el sediul Inchiziţiei, până în 1812, când aceasta s-a desfiinţat şi castelul a devenit închisoare. În 1955, a fost cedat consiliului local al oraşului Cordoba, care l-a transformat în muzeu.
Statuia regelui Alfonso al XI-lea
Stilul sobru, mudejar, al exteriorului castelului nu este impresionant, acesta fiind de formă pătrată, cu turnuri în fiecare colţ: Torre de los Leones, aflat chiar la intrare, la nord-vest, Torre del Homenaje, la nord-est, Torre de las Palomas, în sud-est, construit în secolul al XV-lea şi Torre de la Inquisición, în sud-vest, construit de asemenea în secolul al XV-lea.
Spaţiul interior este împărţit în două patiouri: Patio de Mujeres (Patioul femeilor) şi Patio Morisco (Patioul maur). De jur împrejur, se află încăperi frumos decorate, dintre care cea mai importantă este Salón de los Mosaicos, pe pereţii căreia se pot admira frumoase mozaicuri găsite cu prilejul unor cercetări arheologice din anii '50, precum şi un sarcofag din secolul al III-lea.
Vedere din Torre de los Leons, spre Mezquita.
În dreapta, Torre del Homenaje
O parte din zidurile castelului,
văzute din Torre de los Leones
Parcul din faţa castelului, văzut din Torre de los Leones
Patio Morisco, văzut din Torre de los Leones
Pe meterezele castelului
Sarcofag roman din secolul al III-lea d.C.
Salón de los Mosaicos
Pe sub boltele din Patio Morisco
Patio Morisco şi zidul spre grădină

Dar cea mai frumoasă parte a castelului sunt grădinile acestuia, în suprafaţă de 55.000 mp, cu palmieri, chiparoşi, lămâi şi portocali şi cu fântâni şi lacuri în trepte, în care înoată peşti viu coloraţi.
Imagine din grădină
Aleea principală a grădinii
Statui în grădina castelului
Aleea principală, străjuită de chiparoşi
Modul în care sunt tunşi arborii dă un farmec aparte grădinii
Vedere din grădină spre latura vestică a castelului.
În extrema dreaptă, Torre de la Inquisicion
Torre de las Leones,
reflectat în apa plină de peşti viu coloraţi

Din păcate şi aceste grădini erau în plin proces de recondiţionare, fapt ce ne-a cam limitat posibilităţile, dar oricum, le-am putut admira, în zgomote de şantier şi printre câteva utilaje.
Aici s-a sfârşit plimbarea noastră de o zi la Cordoba, după care ne-am întors în Torremolinos, fericiţi şi mulţumiţi de cele văzute.