Uitându-mă pe nişte poze mai vechi, am dat şi peste cele făcute la Landgasthof Klippermühle, o pensiune de ţară, la care am tras la plecarea din Dresda, în drum spre Praga. Asta se întâmpla în 2010, dar amintirile îmi sunt chiar şi acum vii, veţi vedea de ce.
Alesesem această locaţie drept popas de o noapte, între două etape (Dresda-Praga) ale circuitului pe care l-am făcut prin Ungaria, Slovacia, Polonia, estul Germaniei şi Cehia.
Am găsit pensiunea, ca de obicei, pe booking.com. Apropo de asta, având cont pe acest sait, acesta ţine minte toate rezervările făcute de mine (inclusiv pe cele anulate), aşa că m-am dus la pagina rezervării, unde am găsit toate datele acesteia, inclusiv preţul, pe care, recunosc, nu mi-l mai aminteam câtuşi de puţin.
Pensiunea, aflată la vreo 15 km de Dresda, are o poziţie foarte frumoasă, pe şoseaua S192, la intrarea dinspre nord în localitatea Tharandt. Prin faţa pensiunii, urmând şoseaua, curge un părâu, a cărui albie, în zona localităţii, a fost amenajată, astfel că are aspectul unui simplu şanţ, nelăsând să se vadă, decât la o privire atentă, că pe acolo curge o apă foarte curată, în care se zbenguie mici păstrăvi...
Pensiunea este amenajată într-una din cele patru clădiri ale unei ferme de ţară şi este cotată cu două stele, conform clasificării germane, aşa cum este afişat pe o plăcuţă, la intrare.
Ajunşi la pensiune, am parcat maşina în locul special destinat şi, nevăzând nicio mişcare, am intrat în clădire, căutând recepţia. În holul de la intrare nu era decât un indicator, arătând spre uşa restaurantului, uşă pe care am intrat şi eu. În restaurant nu era nimeni, cu excepţia unei femei tinere, ce părea a fi de pe la bucătărie. M-am adresat (în engleză) acesteia:
- Scuzaţi-mă, unde este recepţia?
Mi-am dat imediat seama că greşisem adresându-mă în engleză, după figura femeii, care, evident, nu pricepuse nimic. Nu a fost însă necesar să recurg la minimele mele cunoştinţe de germană, pentru că, imediat, s-a auzit glasul subţire, dar puternic, al altei femei:
- Rezeption? Keine Rezeption! Ich bin die Rezeption!
şi din bucătărie a pătruns, practic rostogolindu-se, o femeie scundă şi dolofană, mai în vârstă şi cu o figură jovială.
- Îmi pare rău, dar nu vorbesc engleza. Sunteţi oaspetele din România, nu-i aşa?
- Da, răspund eu, încercând să încropesc o propoziţie în germană. Nu apuc, pentru că doamna se dovedeşte a fi nu numai jovială, ci şi vorbăreaţă.
- Am să vă rog să aşteptaţi câteva minute, ca să-l sun pe soţul meu, el se ocupă de cazare, eu sunt cu mâncarea.
turuie doamna pe nerăsuflate, întinzându-şi pe faţă zâmbetu-i jovial. Concomitent, scoate din buzunarul şorţului un telefon şi-şi cheamă de îndată consortul să vină "la raport". Acesta s-a executat imediat şi m-a luat în primire, vorbindu-mi, firesc, ca şi consoarta, în germană. Am rămas puţin surprins, pentru că ăsta e, de regulă, obiceiul anglofonilor, care se comportă de parcă toţi oamenii din lume ar trebui să vorbească engleza, dar mi-am revenit repede şi m-am adunat, concentrându-mă la maxim să pricep ce spune şi încercând să-i răspund la rându-mi în propria-i limbă. La urma urmei, de ce nu? nemţii au şi ei dreptul să să comporte ca englezii, pentru că nu sunt cu nimic mai prejos ca aceştia. Cel puţin eu am cea mai mare admiraţie faţă de acest popor.
În sfârşit, să n-o mai lungesc, omul mă ia, mă conduce (împreună cu soţia) în cameră, îmi prezintă facilităţile, după care îmi prezintă sala unde urma să luăm dimineaţa micul dejun, ba chiar şi masa, pe care se afla deja un cartonaş cu numele meu. Apoi mă întreabă dacă dorim să mâncăm de seară.
- Natürlich, îi răspund eu. Am văzut pe firma de afară că serviţi şi preparate din peşte.
- Selbstverständlich, wir können eine gegrillte Bachforelle für Sie bereiten şi începe să-mi povestească cum va prepara nevasta lui acest Bachforelle (în germană este de genul feminin), dar mai întâi ne va aduce o salată nemţească şi, alături o bere, tot nemţească.
Deşi nu mă lămurisem deloc cum este cu respectivul Bachforelle, am zis că merg pe mâna lui şi mâncăm chestia asta, mai ales că era specialitatea casei dar, nefiind sigur că omu' a înţeles ce îl întrebasem, am insistat:
- OK, luăm asta cu Bachforelle, dar eu întrebasem de un Fisch...
- Păi ăsta-i "fiş"-ul, Bachforelle! zice tipul, cu un aer contrariat.
- Aha, gut! Adu-l!
Aduce omul mai întâi două halbe de bere şi după câteva minute, salata. Bună, cu un mix de legume stropite cu un sos cu muştar şi nu mai ştiu ce alte chestii. Ceva cam ca salata ce se mai găseşte prin supermarketuri, însoţită de sosul corespunzător, dar mult mai bună şi cu mai multe feluri de legume: roşii, castraveţi, morcovi. Acum, ştiţi cum e pe la noi. Salata se mănâncă alături de o friptură; simplă, doar dacă eşti vegetarian, sau la cură de slăbire. Eu tot trăgeam de timp, să-mi aducă grătarul de Bachforelle, să mănânc salata cu el. La un moment dat, tipul, care era într-un permanent du-te-vino, îmi zice:
- Mâncaţi mai repede salata, că aduc Bachforelle!
Am mai întâlnit şi prin alte locuri obiceiul de a mânca salata pe post de aperitiv, chiar pe-aci pe la noi, în Balcani, dar la nemţi, chiar nu mă aşteptam!
Am mâncat cu regret restul de salată, în timp ce neamţul îmi povestea că a fost şi el în România, cu vreo zece ani în urmă, în trecere spre Bulgaria, unde sora soţiei sale era căsătorită (cu un bulgar, evident!). Reminiscenţă a strânsei legături între popoarele prietene, care construiau împreună societatea socialistă şi luptau pentru pacea mondială. Ha, ha! am gândit eu, în sinea mea.
De parcă mi-ar fi citit gândurile şi ar fi vrut să-mi răspundă cu aceeaşi monedă, neamţul mă întreabă:
- Sunteţi din Bucureşti?
- Nu, din Piteşti.
- Aaa, da, mi-aduc aminte că am trecut pe-acolo. Tot aşa de proastă este autostrada aia?
- Ăăă... cam tot aşa, recunosc cu jumătate de gură, cât pe ce să mă înec, nu cu un os de peşte, ci ca efect al întrebării neamţului.
În fine, ce să vă mai spun, peştele nu era singur în farfurie, era însoţit de cartofi la cuptor şi salată verde, aşa că am înţeles de ce neamţul ne îndemna să mâncăm înainte salata-aperitiv.
Evident, în astfel de condiţii, berea alunecă foarte bine pe gât iar cea adusă de gazdă era una foarte bună. Timpul s-a scurs repede şi a venit vremea să ne ducem la culcare, pentru că ziua următoare plecam spre Praga.
Dimineaţa am luat micul dejun în sala destinată acestui scop şi la masa pe care se afla ecusonul cu numele nostru. Micul dejun este servit în stil "bufet suedez" şi este consistent, ceea ce la nemţi este un lucru obişnuit. Apoi, ne-am luat rămas bun de la gazde, ne-am suit în maşină şi am dat bice cailor-putere, spre Praga, pe care nu o mai vizitasem de vreo 25 de ani.
Despre camerele pensiunii pot să spun că sunt decente, foarte curate şi dispun fiecare de baie proprie. De asemenea, sunt dotate cu televizor cu receptor de satelit şi dispun de conexiune internet wireless.
Să mai spun că preţul camerei duble pe noapte a fost de 46 €, iar cina cu Bachforelle pentru două persoane, inclusiv cele trei halbe de bere a costat aproximativ 30 €.
Aşa că, a meritat! Dacă aveţi drum cu maşina pe la Dresda, faceţi un popas şi la Landgasthof Klippermühle, din Tharandt. Adresa este: Wilsdruffer Straße 25. Pensiunea este marcată şi pe hărţile Google. Informaţii suplimentare găsiţi pe pagina de internet a pensiunii: klippermuehle.de
Asta e tot!
Cum? Ah, da, aveţi dreptate. V-am stârnit curiozitatea şi nu v-am lămurit. "Forelle" înseamnă în germană "păstrăv". Bachforelle este păstrăvul de munte, sau păstrăvul maroniu. Furnizorul de astfel de păstrăvi pentru pensiunea Klippermühle este păstrăvăria locală, Forellenzucht Tharandt.
Alesesem această locaţie drept popas de o noapte, între două etape (Dresda-Praga) ale circuitului pe care l-am făcut prin Ungaria, Slovacia, Polonia, estul Germaniei şi Cehia.
Am găsit pensiunea, ca de obicei, pe booking.com. Apropo de asta, având cont pe acest sait, acesta ţine minte toate rezervările făcute de mine (inclusiv pe cele anulate), aşa că m-am dus la pagina rezervării, unde am găsit toate datele acesteia, inclusiv preţul, pe care, recunosc, nu mi-l mai aminteam câtuşi de puţin.
Pensiunea, aflată la vreo 15 km de Dresda, are o poziţie foarte frumoasă, pe şoseaua S192, la intrarea dinspre nord în localitatea Tharandt. Prin faţa pensiunii, urmând şoseaua, curge un părâu, a cărui albie, în zona localităţii, a fost amenajată, astfel că are aspectul unui simplu şanţ, nelăsând să se vadă, decât la o privire atentă, că pe acolo curge o apă foarte curată, în care se zbenguie mici păstrăvi...
Pensiunea este amenajată într-una din cele patru clădiri ale unei ferme de ţară şi este cotată cu două stele, conform clasificării germane, aşa cum este afişat pe o plăcuţă, la intrare.
Ajunşi la pensiune, am parcat maşina în locul special destinat şi, nevăzând nicio mişcare, am intrat în clădire, căutând recepţia. În holul de la intrare nu era decât un indicator, arătând spre uşa restaurantului, uşă pe care am intrat şi eu. În restaurant nu era nimeni, cu excepţia unei femei tinere, ce părea a fi de pe la bucătărie. M-am adresat (în engleză) acesteia:
- Scuzaţi-mă, unde este recepţia?
Mi-am dat imediat seama că greşisem adresându-mă în engleză, după figura femeii, care, evident, nu pricepuse nimic. Nu a fost însă necesar să recurg la minimele mele cunoştinţe de germană, pentru că, imediat, s-a auzit glasul subţire, dar puternic, al altei femei:
- Rezeption? Keine Rezeption! Ich bin die Rezeption!
şi din bucătărie a pătruns, practic rostogolindu-se, o femeie scundă şi dolofană, mai în vârstă şi cu o figură jovială.
- Îmi pare rău, dar nu vorbesc engleza. Sunteţi oaspetele din România, nu-i aşa?
- Da, răspund eu, încercând să încropesc o propoziţie în germană. Nu apuc, pentru că doamna se dovedeşte a fi nu numai jovială, ci şi vorbăreaţă.
- Am să vă rog să aşteptaţi câteva minute, ca să-l sun pe soţul meu, el se ocupă de cazare, eu sunt cu mâncarea.
turuie doamna pe nerăsuflate, întinzându-şi pe faţă zâmbetu-i jovial. Concomitent, scoate din buzunarul şorţului un telefon şi-şi cheamă de îndată consortul să vină "la raport". Acesta s-a executat imediat şi m-a luat în primire, vorbindu-mi, firesc, ca şi consoarta, în germană. Am rămas puţin surprins, pentru că ăsta e, de regulă, obiceiul anglofonilor, care se comportă de parcă toţi oamenii din lume ar trebui să vorbească engleza, dar mi-am revenit repede şi m-am adunat, concentrându-mă la maxim să pricep ce spune şi încercând să-i răspund la rându-mi în propria-i limbă. La urma urmei, de ce nu? nemţii au şi ei dreptul să să comporte ca englezii, pentru că nu sunt cu nimic mai prejos ca aceştia. Cel puţin eu am cea mai mare admiraţie faţă de acest popor.
În sfârşit, să n-o mai lungesc, omul mă ia, mă conduce (împreună cu soţia) în cameră, îmi prezintă facilităţile, după care îmi prezintă sala unde urma să luăm dimineaţa micul dejun, ba chiar şi masa, pe care se afla deja un cartonaş cu numele meu. Apoi mă întreabă dacă dorim să mâncăm de seară.
- Natürlich, îi răspund eu. Am văzut pe firma de afară că serviţi şi preparate din peşte.
- Selbstverständlich, wir können eine gegrillte Bachforelle für Sie bereiten şi începe să-mi povestească cum va prepara nevasta lui acest Bachforelle (în germană este de genul feminin), dar mai întâi ne va aduce o salată nemţească şi, alături o bere, tot nemţească.
Deşi nu mă lămurisem deloc cum este cu respectivul Bachforelle, am zis că merg pe mâna lui şi mâncăm chestia asta, mai ales că era specialitatea casei dar, nefiind sigur că omu' a înţeles ce îl întrebasem, am insistat:
- OK, luăm asta cu Bachforelle, dar eu întrebasem de un Fisch...
- Păi ăsta-i "fiş"-ul, Bachforelle! zice tipul, cu un aer contrariat.
- Aha, gut! Adu-l!
Aduce omul mai întâi două halbe de bere şi după câteva minute, salata. Bună, cu un mix de legume stropite cu un sos cu muştar şi nu mai ştiu ce alte chestii. Ceva cam ca salata ce se mai găseşte prin supermarketuri, însoţită de sosul corespunzător, dar mult mai bună şi cu mai multe feluri de legume: roşii, castraveţi, morcovi. Acum, ştiţi cum e pe la noi. Salata se mănâncă alături de o friptură; simplă, doar dacă eşti vegetarian, sau la cură de slăbire. Eu tot trăgeam de timp, să-mi aducă grătarul de Bachforelle, să mănânc salata cu el. La un moment dat, tipul, care era într-un permanent du-te-vino, îmi zice:
- Mâncaţi mai repede salata, că aduc Bachforelle!
Am mai întâlnit şi prin alte locuri obiceiul de a mânca salata pe post de aperitiv, chiar pe-aci pe la noi, în Balcani, dar la nemţi, chiar nu mă aşteptam!
Am mâncat cu regret restul de salată, în timp ce neamţul îmi povestea că a fost şi el în România, cu vreo zece ani în urmă, în trecere spre Bulgaria, unde sora soţiei sale era căsătorită (cu un bulgar, evident!). Reminiscenţă a strânsei legături între popoarele prietene, care construiau împreună societatea socialistă şi luptau pentru pacea mondială. Ha, ha! am gândit eu, în sinea mea.
De parcă mi-ar fi citit gândurile şi ar fi vrut să-mi răspundă cu aceeaşi monedă, neamţul mă întreabă:
- Sunteţi din Bucureşti?
- Nu, din Piteşti.
- Aaa, da, mi-aduc aminte că am trecut pe-acolo. Tot aşa de proastă este autostrada aia?
- Ăăă... cam tot aşa, recunosc cu jumătate de gură, cât pe ce să mă înec, nu cu un os de peşte, ci ca efect al întrebării neamţului.
În fine, ce să vă mai spun, peştele nu era singur în farfurie, era însoţit de cartofi la cuptor şi salată verde, aşa că am înţeles de ce neamţul ne îndemna să mâncăm înainte salata-aperitiv.
Evident, în astfel de condiţii, berea alunecă foarte bine pe gât iar cea adusă de gazdă era una foarte bună. Timpul s-a scurs repede şi a venit vremea să ne ducem la culcare, pentru că ziua următoare plecam spre Praga.
Dimineaţa am luat micul dejun în sala destinată acestui scop şi la masa pe care se afla ecusonul cu numele nostru. Micul dejun este servit în stil "bufet suedez" şi este consistent, ceea ce la nemţi este un lucru obişnuit. Apoi, ne-am luat rămas bun de la gazde, ne-am suit în maşină şi am dat bice cailor-putere, spre Praga, pe care nu o mai vizitasem de vreo 25 de ani.
Despre camerele pensiunii pot să spun că sunt decente, foarte curate şi dispun fiecare de baie proprie. De asemenea, sunt dotate cu televizor cu receptor de satelit şi dispun de conexiune internet wireless.
Să mai spun că preţul camerei duble pe noapte a fost de 46 €, iar cina cu Bachforelle pentru două persoane, inclusiv cele trei halbe de bere a costat aproximativ 30 €.
Aşa că, a meritat! Dacă aveţi drum cu maşina pe la Dresda, faceţi un popas şi la Landgasthof Klippermühle, din Tharandt. Adresa este: Wilsdruffer Straße 25. Pensiunea este marcată şi pe hărţile Google. Informaţii suplimentare găsiţi pe pagina de internet a pensiunii: klippermuehle.de
Asta e tot!
Cum? Ah, da, aveţi dreptate. V-am stârnit curiozitatea şi nu v-am lămurit. "Forelle" înseamnă în germană "păstrăv". Bachforelle este păstrăvul de munte, sau păstrăvul maroniu. Furnizorul de astfel de păstrăvi pentru pensiunea Klippermühle este păstrăvăria locală, Forellenzucht Tharandt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu