Am plecat dis-de-dimineaţă din Leipzig şi, după vreo 100 km pe autostrada 14, am ajuns în Dresda, mai
exact, în Neustädter Markt, din Neustadt (Oraşul Nou), cartierul
Dresdei aflat pe malul drept al râului Elba.
Am lăsat maşina într-un loc de parcare pe o
străduţă laterală şi am intrat în larga piaţă aflată în dreptul lui Augustusbrücke, podul Augustus, care în perioada comunistă s-a numit podul
Gheorghi Dimitrov, de la numele comunistului bulgar.
Piaţa este dominată de celebra statuie Goldener
Reiter (Călăreţul de Aur), o statuie ecvestră a regelui Augustus cel Puternic (Frederic Augustus II), despre care vom mai aminti pe parcursul povestirii noastre (fac
aici o paranteză pentru a sublinia că „noastre” nu înseamnă că mă refer la mine
folosind pluralul majestăţii; nu, este vorba de „povestirea noastră”, a mea şi
a voastră, cei care citiţi).
Statuia este cea originală, din 1735 şi a scăpat
neatinsă de bombardamentele din Al Doilea Război Mondial, pentru că a fost
demontată şi ascunsă într-un adăpost. A fost repusă la locul său în 1956, cu
ocazia aniversării a 750 de ani de atestare documentară a oraşului Dresda. Cu
acest prilej a fost refăcut şi stratul de aur ce acoperă statuia şi îi dă şi
porecla.
Neustädter Markt este foarte mare (aproximativ
200×50 m şi se întinde de-a lungul Köpckestraße, ce urmăreşte malul
Elbei. La capete are două fântâni arteziene şi în mijloc se află Călăreţul
de Aur. Perpendicular pe lungimea pieţei porneşte Hauptstraße, un
frumos bulevard pietonal, care se sfârşeşte în inima Oraşului Nou, Albertplatz.
Hauptstraße (Strada Principală) este mărginită de-o parte şi de alta de câte un
rând de copaci, dincolo de care se află blocuri de locuinţe, renovate de
curând.
După ce ne-am plimbat şi prin parcurile din zonă,
decorate cu opere de artă modernă şi am admirat la exterior Japanisches Palais (Palatul Japonez), ne-am urcat
în maşină, am traversat Elba (nu pe podul Augustus, pentru că pe acesta nu
circulă decât mijloacele de transport în comun, ci pe cel alăturat, aflat mai
la est, Carolabrücke) şi ne-am oprit în inima Dresdei, în Innere Altstadt (Oraşul Vechi Interior), unde am parcat maşina în parcarea subterană de pe Salzgasse. Am ieşit din parcare chiar în faţa muzeului Albertinum, pe care ne
propusesem să-l vizităm. Numit aşa după regele Albert I al Saxoniei, muzeul proaspăt redeschis (iunie 2010), după renovarea ce a
urmat inundaţiilor din 2002, cuprinde două părţi: Galerie
Neue Meister (Galeria Noilor Maeştri) şi Skulpturensammlung (Colecţia de Sculptură).
Din holul de la intrare, se pătrunde în Atrium, o sală imensă, aproape goală, ce a fost cândva o curte interioară, acoperită
cu un tavan de sticlă. Pe latura sudică se intră în sala în care se află expusă
colecţia de sculpturi, care cuprinde, printre altele, cea mai cuprinzătoare colecţie germană
de statui ale lui Rodin, o balerină de Degas, „Femeie în genunchi”, a lui Wilhelm Lehmbruck şi alte lucrări, aparţinând lui Meunier, Henry
Moore, Tony
Cragg şi Per Kirkeby.
Pe latura
nordică, pe trei niveluri, se află colecţia de picturi, datând din perioada
romantică, până în prezent, toate ale unor artişti legaţi, mai mult sau mai
puţin, de Dresda: Caspar David Friedrich, Otto Dix, Oskar
Kokoschka, Gerhard Richter, Georg Baselitz,
A. R. Penck, Gustav
Klimt, Claude Monet, Edouard Manet, Max Liebermann.
Sunt expuse şi câteva lucrări ale lui Picasso şi
Paul Klee.
Din păcate, fotografiatul în muzeu este strict
interzis, sunt foarte mulţi supraveghetori dar şi camere de supraveghere, aşa
încât nu am riscat să fiu dat afară pentru câteva fotografii. Singurul loc unde
fotografiatul este permis este Atrium-ul, de unde am putut să prind câteva
imagini din sala de sculptură. De asemenea, pe laterala holului de intrare se
află o încăpere, separată de hol printr-un panou de sticlă, dincolo de care se
află, puse într-o dezordine evidentă, o mulţime de sculpturi, care după aspect
datează din perioada greacă, sau romană.
La data vizitei noastre, biletul de intrare la
Albertinum costa 8 € şi programul era de la 10 la 18.
În faţa intrării la Albertinum, se află o
piaţetă, Georg Treu Platz, dincolo de care se găseşte Universitatea de
Arte Vizuale din Dresda. De pe latura de nord a pieţei, pe o scară dublă
frumos sculptată în piatră, se urcă pe Brühlsche Terrasse, un ansamblu
arhitectonic istoric din Dresda, supranumit de către Goethe Balconul
Europei, ce se întinde de-a lungul malului stâng al Elbei, pe o lungime de
aproape 1 km. Ansamblul este de o frumuseţe deosebită, cu aspectul unei faleze
înalte, mărginită de construcţii cu o arhitectură deosebită: Universitatea
de Arte Vizuale şi Secundogenitur. Terasa datează din secolul al XVIII-lea, dar
după bombardamentul din februarie 1945 a trebuit să fie refăcută aproape
complet.
După ce am ajuns pe la jumătatea terasei, am
coborât pe Münzgasse, pe lângă Hotelul Hilton şi am intrat în Neumarkt.
În partea de nord a acestei pieţe se găseşte Frauenkirche (Biserica Maicii Domnului), Biserica Luterană a Saxoniei, unul din simbolurile
Dresdei. Biserica datează din secolul al XIII-lea, iar în forma baroc de acum a
fost construită în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. De fapt, biserica
originală s-a prăbuşit la două zile după cruntul bombardament din 1945, ea
fiind reconstruită abia după căderea Cortinei de Fier şi reunificarea
Germaniei. Finalizarea lucrărilor a avut loc în 2005. În prezent, biserica serveşte
atât ca loc de cult, cât şi loc unde se desfăşoară concerte şi conferinţe. În
cripta de la subsol este un muzeu în care sunt expuse planuri ale vechii
biserici, precum şi fragmente din zidurile acesteia şi se poate afla povestea
reconstrucţiei bisericii şi a celor care au participat la ea. De asemenea, se
poate urca şi pe platforma de vizitare, aflată pe domul bisericii, la 67 m
înălţime, ceea ce însă noi nu am făcut, pentru că, aşa cum veţi vedea, aveam
alte planuri.
Pe latura de sud a bisericii se ridică statuia
lui Martin Luther, iar la
marginea de sud a pieţei, în faţa Steigenberger Hotel de Saxe, se află
statuia lui Frederick Augustus al II-lea.
De aici, pe Landhausstraße, având pe
dreapta Landhaus Dresden (Muzeul oraşului) şi pe stânga Polizeidirektion
Dresden (Direcţia de Poliţie Dresda), două clădiri cu aer vechi, ajungem
printre alte construcţii, la Rathaus Dresden (Primăria Dresdei).
Clădirea, datând de la începutul secolului al XX-lea, nu impresionează în mod
deosebit, decât prin dimensiuni (peste 9000 mp), ea având un număr de nu mai
puţin de şase curţi interioare. Aceasta este de fapt Noua Primărie, Vechea
Primărie fiind complet distrusă de bombardamente. Şi Noua Primărie a fost
destul de grav avariată, dar a fost reconstruită, e drept, într-o formă mai
simplificată. Ceea ce s-a reconstruit însă în forma iniţială este, Rathausturm,
Turnul Primăriei, unde planificasem să ajungem. Pentru 3 € de persoană, am luat
liftul şi am urcat până pe platforma de vizitare, la înălţimea de 68 m (cu m mai mult decât înălţimea platformei de vizitare de pe domul de la Frauenkirche). Pe balustrada platformei se
găsesc 16 statui reprezentând diferite virtuţi. Două dintre ele sunt copii,
cele originale fiind distruse complet. Turnul, împreună cu statuia de pe domul său, depăşeşte cu puţin 100 m, fiind cea mai înaltă construcţie din zonă. Statuia, Rathausmann,
înaltă de 5 m, este aurită şi îl reprezintă pe Hercule. Turnul are şi un ceas,
situat între dom şi platforma de vizitare, al cărui cadran are un diametru de 4
m.
După ce am admirat frumoasa privelişte din jurul
turnului, ceea ce am putut face în condiţii optime, pentru că, spre deosebire
de ziua precedentă, în Dresda am avut parte de o vreme foarte frumoasă, am
coborât şi, imediat pe latura vestică a primăriei, am intrat în Altmarkt,
chiar în spatele unei alte biserici
emblematice a Dresdei, Kreuzkirche (Biserica Crucii). Biserica, tot
protestantă, este, cu cele peste 3000 de locuri, cea mai mare biserică a
Saxoniei şi cea de-a doua ca vechime, după Frauenkirche. Biserica este şi un
renumit centru muzical, aici având loc numeroase concerte, susţinute în primul
rând de celebrul Kreuzchor, dar şi de alţi interpreţi. Dar, ca şi la Frauenkirche,
dacă doriţi să asistaţi la un astfel de concert, este bine să faceţi o
rezervare din timp. În plus, în fiecare marţi şi joi, la ora 15, puteţi asista
la un scurt concert de orgă (15 minute). Şi turnul-clopotniţă al Bisericii
Crucii, cu înălţimea de 92 m, este vizitabil.
Din faţa Bisericii Crucii se deschide o
perspectivă largă, în Altmarkt (Piaţa Veche), o piaţă foarte mare, mărginită de
frumoase clădiri rezidenţiale. Pe latura nordică însă se găseşte o singură
construcţie, de dată mult mai recentă: Kulturpalast (Palatul Culturii),
ceva în genul celor cu acelaşi nume construite în vremea comunistă şi la noi,
în fiecare reşedinţă de judeţ. Oricum, cel de la Dresda a avut o soartă mai
bună decât cele de la noi, sala fiind folosită pentru diferite spectacole, mai
ales concerte de muzică clasică, saxonii fiind mari amatori de aşa ceva.
Interesant este faptul că, aşa cum am văzut şi în Berlin şi Potsdam, nemţii au
păstrat şi aici nemodificate decoraţiile cu teme comuniste de pe pereţii
exteriori.
Din Altmarkt, am continuat pe lângă Kulturpalast,
pe Schloßstraße (Strada Palatului), numită aşa pentru că pe stânga se
află Dresdner Residenzschloss, Palatul Regal, reşedinţă a prinţilor electori
saxoni şi regală timp de peste trei secole şi jumătate. Aceasta este una dintre
cele mai vechi construcţii din Dresda, complexul fiind o fericită îmbinare a mai
multor stiluri arhitectonice.
Prima, pe partea stângă cum vii dinspre Altmarkt,
este Grünes Gewölbe (Bolta Verde), o clădire datând din secolul al XV-lea şi pe care Augustus cel
Puternic a transformat-o în muzeu.
Urmează apoi, tot pe stânga, Palatul propriu-zis,
ale cărui clădiri se înşiruie în jurul curţii interioare, utilizate cândva
pentru desfăşurarea de turnire. În mijlocul aripii de nord se ridică la ceva
mai mult de 100 m înălţime, Hausmannsturm, Turnul Hausmann, construit în
secolul al XV-lea şi refăcut în 1991. Şi acest turn dispune de o platformă de
vizitare, e drept, la doar 38 m înălţime, de unde se poate admira oraşul. În
prezent, în turn este organizată o expoziţie de monede.
Schloßstraße se termină la Georgentor,
poarta monumentală din Georgenbau, secţiunea centrală a Palatului, care
adăposteşte acum o colecţie de obiecte de artă şi una de monede. Numele porţii
şi clădirii vine de la Georg cel Bărbos, duce de Saxonia, care prin 1530
a comandat construcţia clădirii, ca reşedinţă a familiei Wettin. Statuia
ecvestră a lui Georg cel Bărbos decorează partea superioară a faţadei. După un incendiu de la începutul secolului al
XVIII-lea, clădirea a fost refăcută de Augustus cel Puternic, în stil baroc.
Venind pe Schloßstraße spre Georgenbau, în
dreapta acesteia se întinde, pe o lungime de peste 100 m, Langer Gang,
un lung coridor, cu coloane şi arcade, ce duce la Johanneum, clădirea
fostelor grajduri regale, în prezent sediu al Verkehrsmuseum (Muzeul
Transporturilor). Langer Gang, parte a Stallhof (curtea grajdurilor) era
folosit drept auditoriu pentru spectatorii care asistau la turnirele organizate
aici.
Trecând prin Georgentor, spre nord, se intră în Schloßplatz (Piaţa Palatului). După mine, acest loc poate fi considerat drept inima
Dresdei. Pătrunzând în piaţă, privirea mi s-a îndreptat, firesc, înainte, spre
latura de nord, unde începe podul Augustus, fost Gheorghe Dimitrov. Este
singura direcţie unde privirea nu este atrasă de ceva anume. Întorcându-mă spre
sud, în direcţia de unde veneam, am avut în faţă în toată splendoarea, faţada
în stil renaissance a Georgenbau.
Spre stânga, de-a lungul Augustusstraße, o stradă cu multe tarabe, de unde puteţi cumpăra suveniruri la preţuri convenabile, se
întinde Langer Gang. Pe peretele construcţiei se poate admira Fürstenzug (Procesiunea Prinţilor), cea mai mare imagine din lume realizată din plăci
ceramice (din porţelan de Meissen). Cu o lungime de 102 m, panorama prezintă
(de la stânga la dreapta) succesiunea în timp a celor 35 de prinţi conducători
ai casei Wettin, de la primul, Konrad cel Mare, care a domnit în prima jumătate
a secolului al XII-lea, până la ultimul, Friedrich August al III-lea, rege al
Saxoniei între 1904-1918. Fiecare prinţ este reprezentat călare, numele său şi perioada de domnie fiind scrise dedesubt. În afara prinţilor mai sunt reprezentate alte 58 de
personaje.
Iniţial, pe acest perete, pe la sfârşitul
secolului al XVI-lea, fusese realizată o frescă reprezentând procesiunea
prinţilor de Wettin până la vremea
aceea, dar timpul a dus la deteriorarea ei, astfel că, spre sfârşitul secolului
al XIX-lea, s-a realizat o nouă frescă, în tehnica sgrafitto. Aceasta a rezistat şi
mai puţin, astfel că, la începutul secolului al XX-lea, a fost înlocuită cu o
structură realizată din aproximativ 25000 de plăci ceramice, care a supravieţuit
în mod miraculos bombardamentelor din februarie 1945, astfel că ea poate fi
admirată şi astăzi, în forma originală.
Am parcurs dus-întors cei peste 100 m, de-a
lungul Procesiunii Prinţilor, am poposit şi la câteva tarabe, de unde am
luat nelipsiţii "magneţi", după care, reveniţi în Schloßplatz, am
avut timp pentru a admira şi celelalte clădiri de aici. Pe latura estică a
pieţei, se află Ständehaus, fostul sediu al Parlamentului Saxoniei, acum
sediul Curţii de Apel a landului saxon.
În faţa acestei clădiri se află statuia lui Friedrich August I.
Privind spre Georgentor, la dreapta acesteia se
desfăşoară latura nordică a Residenzschloss, dominată de Hausmannsturm, la care
iese în evidenţă ceasul cu cadran roşu-albastru.
Pe latura vestică a Pieţei Palatului se află o
altă bijuterie arhitectonică, Katholische Hofkirche, Biserica Curţii Regale, ca datează de la mijlocul secolului al XVIII-lea şi este construită în
stil baroc.
Biserica are o formă ovală şi are o turlă înaltă
de peste 80 m, iar la marginea acoperişului, pe două niveluri, se află o
balustradă cu 78 de statui ale unor personaje biblice. Interiorul, din marmură
albă, în contrast cu tenta negricioasă a pietrei de la exterior, este sobru,
dar cu frumoase decoraţiuni, mai ales în zona altarelor.
La vest de Hofkirche, pe malul Elbei, se află Theaterplatz (Piaţa Teatrului), o piaţă largă, în mijlocul căreia se înalţă statuia ecvestră
a regelui Johann I von Sachsen, fratele lui Frederick Augustus al II-lea
şi rege al Saxoniei, după moartea acestuia.
Pe latura de nord-vest a pieţei se află cea mai
impozantă clădire din piaţă, Semperoper (Opera Semper), numită aşa după
numele arhitectului, Gottfried Semper, care a proiectat clădirea.
Aceasta a fost construită de fiul arhitectului, Manfred Semper, între
1871-1878, stilul construcţiei fiind renaissance. A fost distrusă de
bombardamentele din 1945 şi a fost reconstruită 40 de ani mai târziu, în 1985.
Clădirea are la intrare un larg portal, deasupra căruia este reprezentat
Dionis, împreună cu Ariadna, într-o cvadrigă trasă de pantere. Grupul statuar îl are drept autor pe Johannes
Schilling, cel care a sculptat şi statuia lui Johann I von Sachsen, din
mijlocul Pieţei Teatrului. Portalul are de o parte şi de alta statuile lui Goethe şi Schiller, iar
pe laterale se află statuile lui Shakespeare, Sofocle, Molière şi Euripide. Toate aceste
statui sunt cele originale, recuperate după bombardamente.
Pe latura sud-vestică a pieţei se întinde aripa
estică a bijuteriei Dresdei, Zwinger,
un palat construit în stil baroc, la începutul secolului al XVIII-lea.
Construcţia, de formă aproximativ dreptunghiulară, cuprinde la mijloc o largă
curte interioară şi este alcătuită din şase pavilioane, conectate prin galerii.
Cele mai frumoase pavilioane sunt Wallpavillon şi Glockenspielpavillon,
situate faţă în faţă, pe laturile nordică, respectiv sudică. Tot pe latura
nordică este situată şi Nymphenbad, o mică curte interioară, cu o
fântână în stil baroc, decorată cu statui de nimfe şi tritoni. În faţa acesteia
se află Französischer Pavillon şi, simetric dispus faţă de acesta în
raport cu Wallpavillon, se află Mathematisch-Physikalischer Salon, în
care este organizat un muzeu conţinând instrumente ştiinţifice. Latura estică
este ocupată de Semperbau, o aripă adăugată mai târziu, după construcţia
Operei Semper. Aici sunt organizate două muzee: Gemäldegalerie Alter
Meister (Galeria Vechilor Maeştri), cu lucrări de Van Dyck, Vermeer,
Rubens, Tițian şi Raphael, cu a sa Madona Sixtină şi Rüstkammer,
Muzeul de Istorie Militară, unde se găseşte o bogată colecţie de arme şi
armuri.
Pe latura de sud-vest se află o lungă galerie pe
care este o terasă deschisă, cu statui de-o parte şi de alta, la mijlocul
căreia se găseşte Kronentor (Poarta Coroanei), probabil cea mai
emblematică imagine a Zwinger-ului. Aceasta este poarta vestică, deasupra
căreia se află un pavilion în stil baroc, decorat cu motive aurite şi care are
forma unei coroane.
În sfârşit, în zona dintre Kronentor şi
Glockenspielpavillon, se află Porzellansammlung, Colecţia de
Porţelanuri. Cu cele aproximativ 20000 de exponate din porţelan chinezesc,
japonez şi de Meissen, colecţia este una dintre cele mai mari de acest gen din
lume.
Din păcate, lipsa de timp a făcut să nu pot
afecta mai mult de o zi vizitei oraşului Dresda, astfel încât, dintre toate
muzeele din Zwinger, nu am vizitat decât Porzellansammlung. E drept, alte vreo
două erau temporar închise (se executau lucrări, aşa cum se poate vedea şi în
unele fotografii), dar oricum, la Zwinger merită să petreci cel puţin o zi.
Se lăsa deja seara, când am părăsit Zwinger-ul,
cu regretul de a nu fi avut suficient timp. Am trecut şi pe la Cholerabrunnen,
o fântână în stil neogotic, aflată în dreptul ieşirii de la
Glockenspielpavillon, asemănătoare cu Schöne Brunnen, din Hauptmarkt, în
Nürnberger, după care ne-am întors în Schlossplatz, de unde, pe Brühlsche Terrasse, am ajuns la parcarea unde lăsasem maşina,
promiţându-ne că vom reveni în frumosul oraş de pe Elba.