miercuri, 23 decembrie 2015

Bruxelles. Muzeul Regal al Armatei şi al Istoriei Militare şi Muzeul Aviaţiei

Muzeul Regal al Armatei şi al Istoriei Militare se găseşte în aripa nord a complexului de clădiri din Parc du Cinquantenaire. Dacă doriţi să ajungeţi aici, fie coborâţi la staţia de metrou de la rondul Schuman şi ajungeţi prin parc, sau direct, la staţia Merode. Ambele staţii se găsesc pe porţiunea comună a liniilor de metrou 1 şi 5. Dacă sunteţi cu maşina personală, este spaţiu suficient pe Esplanade du Cinquantenaire şi, culmea, parcarea este gratuită.
Muzeul, la care intrarea este liberă, are o mulţime de exponate: colecţii de uniforme, arme, vehicule şi materiale militare, din toate epocile şi din toate ţările, prezentate cronologic. Din 1980 s-a adăugat o secţie de blindate, iar din 1996 o secţie de marină. Nu rataţi sala comorilor imperiale ruse.
Muzeul este organizat pe săli tematice: sala de arme şi armuri, sala revoluţiei şi Imperiului, sala tehnică, sala istorică, sala 1914-1918, secţia navală, secţia aer şi spaţiu şi secţia blindate.
Muzeul este deschis zilnic, cu excepţia zilei de luni, între orele 9:00-16:45, cu o pauză între 12:00-13:00. Dacă doriţi explicaţii, puteţi să vă luaţi de la intrare, pentru 3 euro, un audioghid, în limbi de circulaţie internaţională.
Alături de muzeul propriu-zis, în Halle Bordiau este amenajat Muzeul Aviaţiei, de asemenea cu acces gratuit, în care sunt expuse diferite avioane şi elicoptere, din toate perioadele aeronauticii, de la bătrânele biplane până la avioanele de vânătoare din cel de-al doilea război mondial şi supersonicele de luptă Mirage şi F-16. Majoritatea au aparţinut armatei belgiene.
Dacă vă plac chestiile tehnice şi de război, rezervaţi-vă o zi întreagă, pentru că, de cealaltă parte a esplanadei se găseşte şi Muzeul Automobilului (Autoworld).
Tot de această parte, sudică, se găseşte şi Musée du cinquantenaire (entitée des Musées Royaux d'Art et d'Histoire).

La intrarea în Muzeul Regal al Armatei şi al Istoriei Militare, tunuri şi obuziere

Vitrină din sala de arme şi armuri

Pe lângă arme şi alte exponate, găsim şi picturi cu portretele unor ofiţeri ai armatei belgiene

Platoşă şi coif pentru garda regală

Vitrină referitoare la revoluţia belgiană din 1830

O parte din sala revoluţiei şi Imperiului

Vitrină cu ţinute militare din timpul revoluţiei belgiene

Săbii ofiţereşti

Ţinute ofiţereşti din cavaleria regală

Tun din timpul celui de-al doilea război mondial

Tun din timpul celui de-al doilea război mondial

Uniforme turceşti din primul război mondial

Tobe militare

Armament din primul război mondial

Blindate din primul război mondial

Avion german din timpul primului război mondial

Exponat din sala comorilor imperiale ruse

Reconstituire a unei scene de război

Celebrul şi teribilul avion cu reacţie fără pilot, V1

Un spitfire englez, în urmărirea unui V1 german

Uniforme ale armatei române din primul război mondial

Elicopter care a aparţinut forţelor aeriene belgiene (Belgische Luchtmacht) 

Imagine de ansamblu din Halle Bordiau

Alături de imensele maşini de luptă, acum tăcute, câţiva anticari îşi expun marfa.

Unul dintre primele modele de avion cu reacţie ale Forţelor Aeriene Belgiene

Elicopterul Mil 2 a aparţinut Forţelor Aeriene Belgiene

Avionul de vânătoare F16

Imagine de ansamblu din Halle Bordiau

Celebrul Junkers german din al doilea război mondial

Un avion american de bombardament din al doilea război mondial, cu trapele deschise, gata parcă să-şi arunce încărcătura mortală

Bombardier din timpul celui de-al doilea război mondial

Mai multe avioane, între care se remarcă celebrul Stukas

Avion militar de transport. Poţi să urci în el şi să încerci ceva din senzaţia zborului. 

Avionul de pasageri DC3

Avionul de vânătoare F104-G Starfighter

Față în faţă cu avionul F4 Phantom

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu